Experiment social – Despre cât de superficiali suntem…

Suntem nebuni ?
Apa plată este la acelaşi preţ cu berea . Brânza e mai scumpă decât carnea (brânză telemea 19 lei, brânză de burduf 28 lei, carnea de porc 16 lei). Carnea de pui este mai ieftină decât ciupercile. Nucile noastre mai scumpe decât nuca de cocos. Laptele simplu mai scump decât laptele bătut. Portocalele mai ieftine decât merele. Cărţile sunt mai ieftine decât revistele. Biscuiţii fără ciocolată sunt mai scumpi decât ciocolata. Muzica bună e mai ieftină decât muzica proastă. Măslinele umplute cu gogoşar sunt mai ieftine decât măslinele umplute cu propriul sâmbure. Ceasurile mici sunt mai scumpe decât ceasurile mari. Hârtia nescrisă (A4) este mai scumpă decât hârtia gata tipărită. Vinul este mai ieftin decât strugurii. Pixul cu mînă este mai ieftin decât mina de pix fără pix. Şi se mai presupune că omul este o fiinţă raţională…
Şi ca o încununare … : Oamenii neinstruiţi sunt mai “scumpi” decât oamenii valoroşi care, pentru a supravieţui, se “vând” ieftin.
Se pare că suntem mari amatori de etichete, nu de conţinut :(
http://www.neuronu.ro/wp-content/uploads/2011/03/ScreenShot002.jpg
Staţia metro L’ENFANT PLAZA  în Washington, DC, într-o zi friguroasă, pe 12 ianuarie 2007.
On om cu o vioară a cântat şase piese de Bach timp de 45 de minute. În timpul acesta aproximativ 2000 de oameni au trecut prin acea staţie, majoritatea în drum spre serviciu. După vreo trei minute un om între două vârste l-a observat şi s-a oprit să-l asculte pentru câteva secunde, apoi a grăbit pasul, mânat probabil de programul sau strict.
4 minute mai târziu:
Violonistul a primit primul său dolar, o femeie i l-a aruncat în pălărie fără să se oprească.
6 minute:
Un tânăr se reazemă de perete ca să-l asculte, după care se uită la ceas şi pleacă în trap uşor spre peron.
10 minute:
Un copil de 3 ani se opreşte în faţa muzicianului dar maică-să îl trage grăbită de hăinuţă. Copilul se mai opreşte odată să-l privească pe violonist dar maică-să îl împinge nervoasă înainte, aşa că cei doi se mişcă, el inrorcand capul din când în când. Lucrul asta se repetă cu mai mulţi copii iar părinţii îi împing de la spate, grăbiţi să ajungă la treburile lor.
45 minute:
Muzicantul a cântat în continuare. Numai şase oameni s-au oprit să-l asculte pentru câteva momente. Circa 20 au aruncat nişte bani.
Omul a colectat în total $32.
După o oră:
El a terminat de cântat şi s-a lăsat tăcerea. Nimeni nu l-a observat, nimeni nu l-a aplaudat…
Nimeni n-a remarcat, dar acesta era Joshua Bell, unul dintre cei mai buni muzicieni ai lumii. El a interpretat câteva din cele mai dificile piese scrise vreodată, pe o vioară estimată la $3,5 milioane. Cu câteva zile înainte, umpluse o sală de concerte din Boston.
Valoarea medie a biletelor $100.
Povestea este adevărată. Concertul din staţia de mertro, a fost organizat de către Washington Post ca un experiment social  asupra percepţiei, gustului şi priorităţilor oamenilor.
Problemele care s-au pus:
* Într-un loc public, la o oră nepotrivită, santem în stare să percepem frumuseţea? * Ne oprim s-o admirăm? * Putem, oare, să recunoaştem talentul într-un context neaşteptat?
O concluzie posibilă în urma acestui experiment, ar fi aceasta:
Dacă nu avem câteva momente să-l ascultăm pe unul dintre cei mai buni solişti ai lumii cântând cea mai bună muzică scrisă vreodată pe unul din cele mai bune instrumente făcute vreodată, oare de cât de multe alte lucruri minunate ne lipsim în existenţa noastră?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu