vineri, 24 august 2012

Tu ce lași în urmă ta?



M-a inspirat acest cântec, aşa că voi transmite şi eu mesajul mai departe.
Dar mai mult decât orice, cred că fiecare om îşi doreşte să lase ceva în urmă. Unii se rezumă la copii şi la bunuri materiale, dar de fapt ce se ascunde în dorinţa asta de a lăsa ceva în urmă?

În adâncul său, fiecare ştie că n-a venit întâmplător pe această planetă şi că are o misiune de îndeplinit, inimi de atins sau o cărămidă de pus la schimbarea lumii în ceea ce visăm cu toţii.
Si visăm pentru că stim că se poate mai bine, stim că putem mai mult şi stim că spectacolul trist al lumii la care ne uităm acum nu corespunde cu rezonanţa sufletului nostru.

Revelaţia a avut loc atunci când am realizat că nu e nevoie să las ceva anume, nu e nevoie să-mi fie menţionat numele în cărţile de istorie sau în cartea recordurilor, cu siguranţă ego-ul nu mă ajută după ce mor.

Simpla ta prezenţă poate face mai mult decât credeai, mai ales dacă lucrezi zilnic la acea prezenţă.
Sunt trei stări prin care trece omul în viaţă: de la a gândi la a face şi de la a face la a fi. Te las să meditezi la asta…
Cum eşti tu ca om, astfel încât să laşi ceva în urma ta? 
Ai adus azi un strop de fericire în ochii cuiva? Ca să aduci bucurie e nevoie să fii tu bucuros, ca să aduci fericire, eşti dator să fii fericit!

Un comentariu:

Cele mai bune citate motivaționale

Cititul de citate motivaționale poate oferi inspirație și motivație temporară dar succesul în viață depinde în mare parte de acțiuni concret...