Tu ce lasi in urma ta?



M-a inspirat acest cântec, aşa că voi transmite şi eu mesajul mai departe.
Dar mai mult decât orice, cred că fiecare om îşi doreşte să lase ceva în urmă. Unii se rezumă la copii şi la bunuri materiale, dar de fapt ce se ascunde în dorinţa asta de a lăsa ceva în urmă?

În adâncul său, fiecare ştie că n-a venit întâmplător pe această planetă şi că are o misiune de îndeplinit, inimi de atins sau o cărămidă de pus la schimbarea lumii în ceea ce visăm cu toţii.
Si visăm pentru că stim că se poate mai bine, stim că putem mai mult şi stim că spectacolul trist al lumii la care ne uităm acum nu corespunde cu rezonanţa sufletului nostru.

Revelaţia a avut loc atunci când am realizat că nu e nevoie să las ceva anume, nu e nevoie să-mi fie menţionat numele în cărţile de istorie sau în cartea recordurilor, cu siguranţă ego-ul nu mă ajută după ce mor.

Simpla ta prezenţă poate face mai mult decât credeai, mai ales dacă lucrezi zilnic la acea prezenţă.
Sunt trei stări prin care trece omul în viaţă: de la a gândi la a face şi de la a face la a fi. Te las să meditezi la asta…
Cum eşti tu ca om, astfel încât să laşi ceva în urma ta? 
Ai adus azi un strop de fericire în ochii cuiva? Ca să aduci bucurie e nevoie să fii tu bucuros, ca să aduci fericire, eşti dator să fii fericit!

Ghid pentru un nou inceput

Ai suferit destul, a sosit timpul să te ridici și să pornești la drum. Șterge-ți lacrimile, scutură-te de praful trecutului și începe să-ți faci bagajele. Dacă ai rețineri amintește-ți că momentul prezent e tot ce contează pentru că de acest moment depinde viitorul tău.
Limpezește-ți mintea de la atâtea gânduri de durere, spală-ți ochii ca să te asiguri că vei vedea mai bine și mai clar de acum înainte.  
Pune în bagajul tău lecțiile învățate din experiențele trecutului, încredere în tine, dorința de a cunoaște și de a te cunoaște. De asemenea nu uita să adaugi puțină credință și să pornești la drum convins că totul se întâmplă așa cum e mai bine pentru tine.

După ce ai împachetat, poți să-i lași un bilet suferinței tale din trecut, mulțumește-i pentru lecția pe care tocmai ți-a dat-o și lasă detașarea să-și facă datoria, o lași pe mâini bune . De asemenea, înainte să pășești pe pragul casei ar fi bine să arunci o privire în oglindă pentru a-ți aminti de această imagine peste câțiva ani. Dacă te-ai uitat în oglindă și ai văzut o față obosită, brăzdată de lacrimi, cu cearcăne și ochii înroșiți, ce aștepți? zâmbește! Nu, nu începe iar să-ți plângi de milă.

Ai ieșit afară în stradă, simți cum frica devine una cu frigul dimineții și îți pătrunde în oase… „Oare ce va fi? Încotro mă îndrept? Ce m-a apucat? Poate era mai bine dacă rămâneam unde eram, poate m-ar fi ajutat cineva, poate aș fi putut să îndrept…” Bla bla, te vor năpădi gândurile contradictorii și dacă le vei permite îți vor întoarce sufletul pe toate părțile. 
Stai puțin…tu controlezi gândurile sau ele pe tine? Chiar crezi tot ceea ce îți spun gândurile? Lasă-le să bolborosească dacă asta vor, tu ești aici și acum, pe un nou drum.
Ești afară, pe stradă, simte aerul. Inspiră, expiră…simte respirația cum pătrunde prin toată ființa ta ca un vânt care vestește primăvara. O simplă respirație făcută de câteva ori într-un mod profund limpezește apa tulbure din minte și te înnoiește. Simte-ți corpul, un miracol cu care ai fost înzestrat.

Privește în jurul tău, privește oamenii care trec pe lângă tine. Simți că trăiești? Nu e o minune? Nu uita să-ți ridici privirea spre cer ori de câte ori ai tendința să-ți apleci capul.
Nu contează atât de mult ce va fi, important este ceea vei deveni în urma acestei noi experiențe și ceea ce vei învăța din ea. Curaj! Viața te așteaptă cu nerăbdare să o descoperi. O mulțime de oameni minunați așteaptă să-i cunoști. Dragostea te așteaptă s-o trăiești. A sosit timpul să trăiești cu adevărat!

Ai ajuns în Gara Noului Început. În orice tren te vei urca te va duce pe un drum necunoscut, dar tu îi stabilești destinația. Bucură-te de călătorie, tot ceea ce a fost sau ai fost a rămâne în urmă, ești liber! Închide ochii.
….Ai ajuns? Bine ai venit în Viața ta!

 Sursa : www.ozibuna.net

Geografia femeii:

Intre 18 si 25 de ani, femeia e precum Continentul African: jumatate a fost deja descoperita, cealalta jumatate ascunde frumuseti inca salbatice si delte fertile.
http://4.bp.blogspot.com/_xNzse6odtgs/Say_EZGk8JI/AAAAAAAAC0Q/CmoiRxFEyIQ/s400/rochie_de_ocazie_2009.jpg
Intre 26 si 35 de ani, femeia e precum America de Nord: Moderna, dezvoltata, civilizata si deschisa negocierilor in schimbul banilor.
http://1.bp.blogspot.com/_xNzse6odtgs/Say_MofEqHI/AAAAAAAAC1I/K8H1JRqyB2U/s400/rochie_ocazie_scurta.jpg
Intre 36 si 40 de ani e precum India: fierbinte,relaxata si constienta de propria frumusete.
http://3.bp.blogspot.com/_xNzse6odtgs/Say_McXnv_I/AAAAAAAAC0w/Gt0YcSYjOKc/s400/rochii_de_seara_nunta.jpghttp://4.bp.blogspot.com/_xNzse6odtgs/Say_Mi9vOeI/AAAAAAAAC1A/DvnzaBIrWOg/s400/rochie_siclam_lunga.jpg
Intre 41 si 50 de ani, femeia e precum Franta: Usor imbatranita, dar inca atragatoare si interesanta.
http://images10.okr.ro/auctions.v3/700_700/2011/11/09/4/8/63221699643070525734940-5635587-700_700.jpg
Intre 51 si 60 de ani, e precum Iugoslavia: A pierdut razboiul, e tulburata de fantasmele trecutului , dar se lucreaza la reconstructie.
http://2.bp.blogspot.com/_Mt-eX0z4lyE/TKj6YpgOq_I/AAAAAAAAA0Q/grcO2p_bUCw/s1600/Machiaj+de+seara-+femei+in+varsta.jpg
Intre 61 si 70 de ani, ea e precum Rusia: Spatioasa, cu frontiere fara patrula. Stratul de zapada ascunde mari bogatii.
http://damam.net/wp-content/uploads/2011/11/Ellen_Burstyn.jpg
Intre 71 si 80 de ani, femeia e precum Mongolia: Cu un trecut glorios de victorii, dar cu putine sperante de viitor.
http://www.clinicistomatologice.ro/images/articole/1727_0_5.jpg
Dupa 81 de ani de ani, ea e precum Afganistan: Aproape toata lumea stie unde se afla, dar nimeni nu vrea sa mearga pana acolo.
http://3.bp.blogspot.com/_-p_9rC6UQc0/Sfb8uM4CQPI/AAAAAAAAAT4/z2NAZtVKtz0/s1600/Angry-old-woman.jpg
Geografia barbatului:
Intre 15 si 80 de ani, barbatul e precum Cuba:
Guvernat de un singur membru.....

Mormantul Isus Hristos din Ierusalim

Vă invit să va priviti cel mai renumit  mormânt din lume  
Mormantul Isus Hristos din Ierusalim.

Faceţi clic pe link-ul de mai jos:

        http://www.360tr.com/kudus/kiyamet_eng/in dex.html
 
LASATI IMAGINILE SA SE ROTEASCA SINGURE, SE TRECE AUTOMAT DE LA UN CADRU LA ALTUL  

Conversatie cu o femeie inteligenta

Intr-o scurta conversatie, un barbat intreaba o femeie:
 - Ce tip de barbat cauti?
 Ea ramase un moment tacuta, il privi in ochi si ii zise:
 - Vrei sa stii intr-adevar?
 El raspuse: Da!
 Atunci ea incepu sa zica:
 - Fiind femeie sunt in pozitia de a-i cere barbatului ceea ce eu nu pot face pentru mine. Platesc facturile, ma ocup de casa, merg la supermarket, fac cumparaturi si totul fara ajutorul unui barbat…Imi pun intrebarea: Ce poti tu sa aduci in viata mea?
Barbatul ramase privind. Gandea cu siguranta ca este vorba de bani.
Ea, stiind ce gandeste el, spuse:
- Nu ma refer la bani. Am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care sa lupte pentru perfectiune in toate aspectele vietii.
El isi incrucisa bratele, se aseza in fotoliu si privind-o ii ceru sa explice mai in detaliu.
Ea zise:
- Caut pe cineva care sa lupte pentru perfectiune mentala, pentru ca am nevoie de cineva cu care sa conversez si care sa ma stimuleze din punct de vedere intelectual. Eu nu am nevoie de cineva simplu din punct de vedere mental. 
Am nevoie de cineva suficient de sensibil ca sa inteleaga prin ce trec eu ca femeie, dar suficient de puternic ca sa ma incurajeze si sa nu ma lase sa cad. Caut pe cineva pe care sa il respect ca sa pot sa fiu “ascultatoare”. 
Nu pot sa fiu asa cu cineva care nu poate sa isi rezolve singur problemele. Eu caut un barbat care se poate ajuta pe sine insusi pentru a ne ajuta reciproc. Caut un barbat care sa inteleaga ca sexul are importanta lui intr-un cuplu dar ca nu determina existenta cuplului care se vrea cu adevarat fericit.  Si o femeie adevarata nu va accepta niciodata langa ea un barbat care este extraordinar ... dar numai o ora ! Pentru simplul motiv ca ziua are 24 de ore !
Cand termina se uita la el si il vedea foarte derutat si intrebator.
El ii zise:
                      - Ceri mult.
Ea raspunse:
                      - Valorez mult.