Povestea Uniunii Europene

A fost odata un taran sarac, dar cinstit, ca de aia era si sarac. El putea fi deopotriva roman, bulgar, ungur, ceh, slovac, polonez,croat ori sarb, ori albanez, ucrainean, rus, moldovean, ori turc, sau orice alta natie, importante fiind - in acest caz - saracia si cinstea. De altfel, in diverse variante, povestea circulă si in folclorul nou al amintitelor popoare.


In satul lui, uitat de lume, se auzise ca undeva, departe, peste mari si ţări s-ar afla o cucoana înstărita, cu darnicie fara seaman, care s-ar fi numit Uniunea Europeana. Si zvonul nu era numai zvon, caci vazuse omul prin vecini, ba pe unul, ba pe altul, falindu-se cu darurile Cucoanei.


Intr-o buna zi si-a pus traista in bat si a plecat la drum. Ajuns la Palatul Cucoanei celeia mari, a batut la poarta si i s-a deschis. Doamna cea mare l-a primit, l-a poftit sa şada şi, fiindca era peste masura de ostenit, l-a imbiat cu Coca-Cola si guma de mestecat. Taranul de-abia s-a atins de ele si si-a spus necazul:

- Marita Doamna Uniune, am auzit ca faci daruri celor nevoiasi. Eu am acasa pamant bun, ape limpezi, am si paduri. Iarna pe la noi insa-i cam lunga, tine aproape sase-sapte luni pe an. Ca sa lucrez bine pamantul as avea nevoie de o pereche de incaltari noi. Sunt descult si mi-e frig, doar atât iti cer.


Doamna Uniune Europeana l-a masurat din cap pana in picioare si a ramas cu privirea pironita la degetele acestuia, vinetii, infrigurate, batatorite si prafuite de drum.

Apoi a glasuit:

- Omule, esti descult si eu te inteleg... Dar, tot ce-ti pot oferi este o bască. Una noua si de calitate europeana - Armani.Tine de frig, de ploaie."

Daca a vazut asa, omul a luat basca, a oftat dezamagit, a multumit si a facut calea-ntoarsa spunandu-si:

- Totuşi e doamnă bună. Putea să nu-mi dea nimic.


A trecut iarna si din gerurile sale cumplite, omul a iesit cu un deget degerat. Apoi, la sfarsitul verii, istovit de munca pamantului, a plecat iar pe lungul drum al Doamnei Uniuni, spunându-i păsul cel vechi:

- Coana Mare, sunt desculţ, o pereche de incaltari mi-ar prinde tare bine.

Doamna l-a privit iar cu intelegere si caldura, l-a ospatat cu Coca-Cola, oferindu-i iar o bască noua-nouţă, de firmă.

- Daca-i degeaba, merită s-o ia, isi spune la intoarcere ţăranul cel sarac si cinstit.


A mai trecut o iarna grea, cu chiu cu vai si, in afara altui deget de la picior, numai unul, degerat si amputat, omul n-a avut de suferit. A urmat primavara, vara şi pe când frunzele s-au ingalbenit, taranul si-a amintit iar de Doamna cea darnica pornind iar spre ea sa-si incerce norocul. Dinaintea acesteia si-a baut cu pofta paharul de Coca-Cola, ba a mai si cerut unul, caci incepuse sa-i placa, dar de intors s-a intors tot cu o basca.

Totusi, nu s-a dat batut.


An dupa an a strabatut calea plin de speranta, primind cu politete stiutul dar.

Pana intr-o iarna, cand zapezile si gerurile au fost mai amarnice ca niciodata. Prins cu treburile, picioarele i-au degerat si la spital a trebuit sa i le amputeze, spre a-i salva viata.

Purtat pe brate de vecini, omul a batut la poarta Doamnei Uniune care, iute, si-a dat seama de trebuinte, făcându-i cadou un cărucior de invalid, cu rotile, nou si stralucitor, având mai multe viteze si telecomanda.


Omul a multumit si, intorcandu-se in satul său cu masinaria cea aratoasa, a stârnit mari invidii. De aici i s-a tras un necaz: intr-o noapte fu călcat de hoti. Acestia nu gasira mare lucru, dar plecara acasa cu saci intregi de basti. In prag de iarna, taranul s-a pomenit astfel fara nici o basca.

Hotii, oameni cu frica de Dumnezeu, ii lasasera, totusi, caruciorul.


Asa ca, asezat comod in caruciorul sau silentios, cu mai multe viteze, a pornit iar la drum si s-a infatisat Doamnei Uniuni si i-a spus:

- Marita Doamna, m-au calcat hotii si acum, la caderea zapezii, sunt cu capul descoperit. Fii buna si da-mi o basca, fiindca stiu ca ai si poti.

Doamna l-a masurat din cap pana la brâu, acolo unde incepea caruciorul, si ganditoare i-a spus:

- Bade draga, eu te inteleg. Dar, tot ce-ti pot darui acum este o pereche de încălţări. Apropo, asa cum te vad, cred ca nu poti munci.

Nu-mi vinzi mie pământul dumitale?

Iar cu banii primiţi ai putea să-ţi cumperi cea mai bună basca!


Aceasta poveste, ca orice poveste din popor, are autor necunoscut.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Din pacate nu sunt foarte multi cei care înțeleg acesta realitate

florentina popovici spunea...

Ar trebui citita de majoritatea romanilor!

Trimiteți un comentariu