O poveste cu talc

Într-o zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este dragostea.

Socrate i-a rãspuns:

- Du-te pe câmpul din apropiere şi adu-mi cel mai frumos spic de grâu pe care îl vei gãsi, dar ţine cont cã nu ai voie sã faci decât o singurã încercare.

Platon l-a ascultat fãrã sã crâcneascã, şi s-a întors dupã o vreme fãrã a aduce nimic cu el. Socrate l-a întrebat ce se întâmplase, iar Platon l-a lãmurit:

- Atunci când am intrat în lanuri am zãrit un spic înalt şi frumos, dar m-am gândit cã poate voi gãsi un altul şi mai maiestos, aşa cã am mers mai departe. Am cãutat în zadar dupã aceea, cãci nu am gasit nici un alt spic asemenea celui dintâi, aşa cã nu ţi-am mai adus niciunul.

Socrate i-a spus:

- Aceasta este dragostea.

Într-o altã zi, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este cãsãtoria.

Socrate i-a zis:

- Mergi pânã la pãdure şi taie-mi cel mai mândru şi mai chipeş brad, dar adu-ţi aminte cã nu ai voie sã faci decât un singur drum pentru asta. Platon a fãcut întocmai şi a revenit dupã un timp cu un brad nu tocmai înalt şi nu foarte frumos, dar îndeajuns de arãtos.

Socrate l-a întrebat de ce a ales tocmai acel pom, iar Platon i-a rãspuns:

- Am vãzut nişte brazi foarte falnici în drumul meu prin pãdure, dar mi-am amintit ce s-a întâmplat ultima datã, cu spicul de grâu, aşa cã l-am ales pe acesta. Mi-a fost teamã cã dacã nu îl iau cu mine mã voi întoarce din nou cu mâinile goale, deşi nu a fost chiar cel mai frumos brad pe care l-am zãrit.

Socrate i-a spus:

- Aceasta este cãsãtoria.

Cu o altã ocazie, Platon l-a întrebat pe Socrate ce este fericirea.

De aceastã datã, Socrate l-a îndrumat:

- Du-te pe malul râului şi culege cea mai frumoasã floare pe care o vei gãsi, dar ţine seama cã nu poţi sã alegi decât o singurã floare. Platon a fãcut aşa cum i s-a cerut şi, la întoarcere, a povestit:

- Am vãzut aceastã floare lângã râu, am cules-o şi m-am gândit cã este cea mai frumoasã dintre suratele ei. Deşi am zãrit şi alte flori minunate, continui sã cred cã aceasta este fãrã egal.

Socrate i-a zis:

- Aceasta este fericirea.

Cu un alt prilej, Platon şi-a întrebat învãţãtorul ce este viaţa.

Socrate i-a cerut sã facã un nou drum în pãdure şi sã aducã de acolo cea mai frumoasã floare care îi va ieşi în cale.

Platon a plecat de îndatã, gata sã îşi ducã la îndeplinire sarcina. Au trecut trei zile, dar el nu şi-a mai fãcut apariţia. Socrate a mers şi el în pãdure, sã îşi caute ucenicul. În cele din urmã, l-a descoperit în mijlocul unei poiene. Socrate l-a întrebat dacã a descoperit preafrumoasa floare, iar Platon i-a arãtat-o, rãsãrind din pãmânt chiar lângã el.

Învãţãtorul l-a întrebat de ce nu adusese floarea la casa sa, iar Platon i-a spus:

- Dacã fãceam asta, s-ar fi veştejit curând. Chiar dacã nu o rup, ea va muri, mai devreme sau mai târziu. Aşa cã am stat în preajma ei atunci când a înflorit, iar atunci când se va ofili voi cãuta o alta, la fel de frumoasã. De fapt, acesta este a doua floare pe care am descoperit-o.

Socrate i-a spus:

- Ei bine, se pare cã ştii deja adevãrul despre viaţã.

CONCLUZII:

- dragostea nu înseamnã perfecţiune;

- cãsãtoria nu trebuie sã fie o alegere perfectã, ci sã devinã una;

- fericirea este o stare de spirit autocâştigatã de alegerea fãcutã;

- viaţa este bucuria de a fi împreunã.

sursa: internet